Dorul de tara se aprinde la 1 Decembrie

Trei romance in Coslanda, langa Madrid, pastreaza inca aerul de Romania
EVZ Special
Dorul de tara se aprinde la 1 Decembrie
1 Decembrie 2007
Eugenia Mihalcea, Felicia Niculae Traistariu
Romanii care au parasit tara in anii de dupa Revolutie, impinsi de nevoi, de lipsurile sistemului de educatie si de sanatate, din cauza birocratiei excesive si a disputelor politice continue, sunt macinati, mai ales in zilele de sarbatoare, de dorul de tara.

Departe de casa, romanilor care lucreaza „afara” le lipseste aceeasi Romanie care i-a determinat sa devina emigranti. Sentimentul se acutizeaza de Sarbatori. Dezamagiti de plaiurile natale, de politicienii care mai mult promit decat fac si cu speranta unui nivel de trai mai ridicat decat in tara, cateva milioane de romani au ales, dupa Revolutie, sa plece peste hotare. La ora actuala, conform datelor neoficiale, numai in Italia si Spania lucreaza peste doua milioane de romani, la care se adauga cei din Marea Britanie, Germania si, nu in ultimul rand, Statele Unite ale Americii si Canada. In preajma marilor sarbatori, acestia sunt macinati de dorul de casa.
Unii se pot integra
Dorul de tara, o componenta mai degraba melancolica decat nationalista, dupa cum spun sociologii, se instaleaza in sufletele lor la scurt timp dupa ce parasesc Romania. „Stranierilor”, spune reputatul sociolog Mihaela Miroiu, le este dor de sentimentul ca se afla acasa, adica de ceva familiar, nu neaparat de familie: „Le este dor sa se simta „la locul lor”, fiindca „acolo” au sentimentul ca se afla in locul altora, intr-o stare de provizorat. Le este dor sa auda limba materna ca sunet „banal”„.Sentimentul nu este neaparat proportional cu distanta fata de patria natala, ci cu puterea oamenilor de aculturatie, adica de a se integra cat mai bine si mai repede in noua societate. „Cu unii se intampla ceea ce noi, sociologii, numim fenomenul de „aculturatie”, mai exact cu cat un om este mai adaptat social, mai integrat in noua societate, cu atat va avea mai mult succes in actiunile lui”, explica Maria Voinea, prodecan al Facultatii de Sociologie din cadrul Universitatii Bucuresti.
Altora le lipsesc cei dragi
Pentru ceilalti insa, dorul de tara poate fi principalul motiv care-i determina sa revina, fara a-i tine insa pentru mult timp acasa. Familia, copilaria, adolescenta, limba romana, pana si bucataria romaneasca sunt doar cateva dintre motivele pentru care unii „stranieri” nu pot deveni emigranti cu adevarat si ajung sa penduleze intre doua lumi, cea de acasa si cea de dincolo de granite. „Daca au lasat acasa copii, soti, iubiti, parinti cu care s-au inteles bine, desigur ca le este dor de acestia, asa cum le este dor de imaginea strazii, a ulitei, a cartierului, a satului, iar dorul este sfasietor de Sarbatori”, subliniaza Mihaela Miroiu. „Dar trebuie bine precizat ca vorbim despre un atasament fata de valorile morale, si nu fata de cele nationale”, completeaza Maria Voinea.
„Am vrut sa simt pamant romanesc”
Dorul fata de rudele din Vaslui, fata de prietenii din intreaga tara o face pe Nelia sa planga de fiecare daca cand se intalneste cu cineva care vine de „acasa”. Nelia Parcalabescu traieste in regiunea Madrid de 15 ani. A terminat Liceul Pedagogic, dupa care a facut Facultatea de Teologie in Bucuresti si acum incearca sa puna in practica cele invatate, in cadrul orelor de romana si despre Romania, pe care le tine la biserica din localitatea San Fernando. Presedinte al Asociatiei Romanilor din Coslada si San Fernando, este o femeie puternica, careia ii dau lacrimile de fiecare data cand aude ceva despre Romania. Nu a reusit sa stea mai mult de un an si jumatate departe de tara, fara sa faca macar un drum dus-intors. „Prima data cand am revenit in Romania, am mers cu masina. Cand am intrat in tara, pe la Arad, am coborat din autoturism si am ingenuncheat sa simt pamantul romanesc”, spune femeia. Incearca sa-si ascunda emotia sub ochelarii de soare, dar continua sa povesteasca despre cum gateste mereu cate un fel de mancare romaneasca. „La mine, acasa e Romania”, spune Nelia, care are doi copii mari, ce isi doresc sa urmeze cursurile universitare in Spania. [...]
VALORI
Injuratura romaneasca, mai tare decat euro
Pentru lefuri mult mai mari decat in tara, romanii pleaca la munca peste hotare. Vor sa castige bani multi, astfel incat sa-si poata cumpara case ori sa-si tina odraslele la studii inalte. La dorul de casa nu se gandesc prea mult atunci cand decid sa lucreze „afara”. „Cand ajung acolo, pe toti ii incearca un dor de casa, confruntati fiind cu noutatea unui alt stil de viata si de lucru. Motivatia initiala ii face insa sa continue”, este de parere Aly Pardhan, directorul Knightsbridge International Recruitment Ro.
Specialistii in recrutare internationala spun ca, dupa doua-trei luni de munca, lucratorul roman este deja cu ratele la zi in tara, are 700-1.000 de euro in buzunar, bani pe care nu i-a avut niciodata. „Atunci el se considera deja deasupra problemelor financiare si se produce o basculare interioara, o reierarhizare a prioritatilor”, spune Gabriel Huides, manager general al International Media Recruitment. In felul acesta, explica specialistul, daca pana la plecare banii si rezolvarea unor urgente financiare erau prioritare, acum atmosfera de familie, micile gesturi de-acasa, injuraturile printre dinti adresate nevestei devin mai valoroase decat salariul de 1.000 de euro: „Atunci isi dau seama ca au plecat dintr-o tara in care ce simti pentru cei din jur este esenta supravietuirii”.
Golul sufletesc se umple cu respect
Chiar daca dorul de casa ii macina, unii romani reusesc sa treaca peste asta. Banii ii acapareaza si devin muncitori performanti si apreciati. „Acestia, de regula, sunt muncitori calificati, care stapanesc notiuni de limba straina si, in cele din urma, se impun. Fiind respectati, golul sufletesc este mai usor de parcurs”, mai spune Gabriel Huides.
El atentioneaza insa ca muncitorii necalificati, cu un grad de cultura redus, devin „bombe cu efect intarziat”. Pe acestia nu ii vor mai multumi banii si vor incepe un traseu continuu de schimbare obsesiva a angajatorilor, in cautarea iluzorie, dar inconstienta, a compensatiei banesti pentru trauma sufleteasca. „O trauma pentru a carei constientizare nu au elemente culturale suficiente de identificare si diagnoza. In cele din urma, daca nu esueaza in infractiune, muncitorul necalificat roman va fi eliminat de angajatori din ce in ce mai des. Pana la urma, va reveni in Romania fara sa fi inteles nimic din ce i se intampla”, considera Gabriel Huides. [...]
Evenimentul Zilei Nr. 5009