SCHIMBĂRI
de Dorina Enciu 23 APRILIE 2008
Începând de săptămâna viitoare, mai exact din data de 3 mai, vom forma zece cifre atunci când vom apela un număr de telefon fix din reţeaua Romtelecom. Cu alte cuvinte, pentru un apel în Bucureşti va fi format prefixul “021” urmat de numărul celui apelat, iar pentru restul ţării va fi format prefixul de patru cifre şi numărul format din şase cifre.
În prezent, abonaţii Romtelecom sunt apelaţi în reţea prin formarea numărului local de şapte cifre în Bucureşti şi cel de şase cifre în fiecare localitate din restul ţării. Pentru ca abonaţii şi toţi ceilalţi utilizatori ai reţelei Romtelecom să se obişnuiască cu această schimbare, compania a hotărât ca trecerea la noul mod de formare a numerelor să se facă în două etape. De aceea, până la data de 1 august, numerele de telefonie fixă din reţeaua Romtelecom vor putea fi tastate aşa cum se întâmplă acum cât şi în noul format de zece cifre. După această dată se va folosi doar varianta cu zece cifre.
Sursa: Gandul.

Nessun commento:
Posta un commento